Orlando, Orlanda.
Cel născut dintr-o neliniște sufletească ori numai dintr-o neliniște literară și teatrală (bineînțeles, zămislit băiat, pentru că personajele adevărate sunt mereu băieți!) de un cor de Virginii (s-a strigat Woolf!) de început de secol XX, frământate și lăsate la dospit între așternuturi pentru încă un veac de libertinaj artistic, departe de orice formă de conservatorism și rezerve britanice. Cu urme sufocante ale victorianismului (ce le-a ținut în frâu libertatea de exprimare) pe obrazul încă plâns, dinadins acoperit doar de farduri albe, și șiragul de suferințe bine șlefuite ale convențiilor sociale ordonate în salbă și strânse pe gâtul aproape sugrumat, îngăduit să-și miște în voie sideful doar cât să le învârtă încrezător visele de emancipare și eliberare de gen de pe o parte pe alta încă o altă sută de ani, mângâiate splendid la capătul așteptărilor cu mult umor și cea mai fină ironie pe turnanta marelui visător Andrei Măjeri de pe scena Teatrului Metropolis.
În albul globului de cristal cu promisiuni deșarte de mai bine ale unui nou mileniu cenușiu, sub care încă se cer ținute la distanță de urgia vremurilor, acum altele noi, păstrate cu grijă, dimpreună cu cele mai (ne)vinovate prihane ale vârstei tuturor începuturilor (ce au să le înfierbânte iar inima și să le înțepe câte vreun călcâi neastâmpărat, uitat printre paginile cu ferigi în momentele de distragere și neatenție (!)), într-un iatac doar al lor. Care le-a ținut și până acum acestor (și altor) Virginii gândurile zburdalnice între perne, coperți buclucașe și călimări încă neîncepute, odihnindu-le pentru o clipă cât patru (plus unu!) secole pasiunea cu care încearcă încă să-și scrie identitatea fragilă a întregului tânjit, din zvârcolirile neputincioase ale anatomiilor răzvrătite ce și-au impus propria expresie și le-au adus, destul de vătămate, până aici. Sub acest alb adânc, strălucitor, la doar un fald distanță de noi, ascunse după perdelele între care le-a fost vârât mai întâi pudic sub baldachin misterul, ce se cere maculat de-acum încolo doar în clipele în care cerneala are câte ceva dramatic de spus, înainte ca mănușa înroșită de jertfa geloziei să le tragă pleoapa peste lumina vieții în vreo nouă tragedie.
A fost nevoie de o cvadruplă întrupare (Ada Galeș, Cat Oda Jugravu, Olimpia Melinte și Iuliana Moise) pentru (o falsă lipsă de) consens ca Virginia Woolf să poată da glas pertinent (și complementar!) în scenă strigătului epistolar din cea mai lungă scrisoare de dragoste a omenirii (alegoria psiho-biografică orlandiană a fost inițial un pretext de exprimare a dragostei cvasiinterzise pe care autoarea a purtat-o iubitei ei Vita Sackville- West, căpătând pe parcursul scrierii dimensiuni analitice serioase, bine ascunse sub metafore de tot felul, cu privire la transformările sociale, ideatice și literare britanice preț de câteva secole – cele în care este ținut în viață personajul fictiv Orlando, mereu la vârsta inocențelor și poeziei), deslușit magistral de Andrei Măjeri la atâtea instrumente (diferite!) de interpretare, cu care a reușit să scrie cea mai fermecătoare simfonie teatrală a identității.
Patru actrițe încântătoare care l-au născocit fără ezitare pe Orlando (candidul Ferenc Tompa), refugiate vremelnic (și convingător!) și în câte un personaj proaspăt scris (cu partituri dintre cele mai generoase, prin care regizorul le pune temeinic în valoare calitățile fiecăreia dintre ele, valsând dibaci printre identitățile posibile, inclusiv de gen) ca să dea formă iubirii ce se cere ascunsă de ochii curioșilor (printre cuvinte străine, imperative slave, șoapte otomane și vaiete de muezini, sub cămăși de noapte, fuste generoase, plete strânse în panglici, șalvari, colanți, corsete și robe ce-și găsesc nu se știe cum același temporal sub peruci și farduri albe) și trăită cu maximum de simțiri în sufletele și mințile lor treze, prezente și bogate. După ce se întrec mai întâi delicios în a-i inventa, zugrăvi, șterge sau omite intenționat eroului lor amănuntele biografice, identitare, retorice și vestimentare (!), pentru a-l dezmierda mai potrivit între secole și între cearșafuri (de două și mai multe persoane!) ispititoare ale acestui mic univers serafic (Adrian Balcău și Sebastian Felix Țopescu, mă-nclin!).
Un mic colț de rai unde Ferenc Tompa poate să adoarmă liniștit pentru a se trezi Cat Oda Jugravu. O oglindă fascinantă a imposibilului devenit posibil în două întrupări angelice de o rară expresivitate la două capete diferite ale tristeții asumate cu aceeași inocență (ambii actori au parte și de monologuri consistente cu care amuțesc sala în câteva scene), pe care doar visele îl pot zugrăvi atât de feeric încât nu poți să nu te întrebi unde le-au dispărut aripile și când au devenit aievea, unde începe unul și se termină celălalt.
Orlando și Orlanda a lor (care au primit un nume – bine, de roman din 1928!… – doar din teama că tot ce nu are nume este supus schimbării!) sunt o confirmare doar pentru cei ce au aflat ieșirea ascunsă din labirintul iubirii numai pentru că au avut nebunia de a se avânta mai întâi înăuntru. Poate că există prefaceri pe care doar adormirea le poate desăvârși. Și pe care doar trâmbița adevărului ce le străpunge somnul în zori le poate cu adevărat lumina.
Două extreme de vehemență și candoare dintr-o luptă crâncenă din care pare că nu are nimeni de câștigat, afară de gândurile zbuciumate ale unei scriitoare ce s-au bătut fără încetare pentru schimbare într-o splendidă lipsă de echivoc (!). Născocind biografia aproape posibilă a unui personaj transsexual ficțional (a cărui viață e doar un pretext pentru teme meta-literare ce examinează influența relațiilor personale ale Virginiei Woolf, explicând rolul genului și semnificațiile modei pe tot parcursul istorico-narativ, stabilind jaloanele de gândire ale epocilor și oferind în același timp perspective asupra abordării stilistice a autoarei și a contextului istoric al operei pe care ne-a lăsat-o moștenire), un tânăr aristocrat ori o femeie captivă într-un trup de bărbat (sau invers!) și o biografie parodică ce-l/o țintuiește în aproape 400 de ani de aventură continuă, timp în care traversează inclusiv schimbarea de gen.
Un/o Orlando deloc lipsit/ă de apărare, un personaj pe care l-a inventat în chip de poet aspirant, favorit al Reginei Elisabeta (înnobilat chiar cu Ordinul Jartierei!) ce se descoperă cu uimire la vârsta adolescenței și este condamnat la câteva secole de tinerețe neostoită în care trebuie să-și desăvârșească înțelepciunea versurilor, hrănite fără încetare de pasiuni și trădări zgomotoase (față de prima mare iubire, prințesa rusă Sasha – superb, Olimpia Melinte! –, în vremea Marelui Îngheț din Secolul al XVI-lea, apoi pe parcursul iubirilor trecătoare din timpul ducatului său la Constantinopol un secol mai târziu, până într-o noapte, deloc liniștită, când cade în somnul profund din care se va trezi femeie, neschimbat din vreo altă perspectivă a umanului pe care-l depozitează întocmai și care trebuie îmbrăcat doar în alte pronume personale (!), scăpată din Constantinopol alături de un clan de rromi și întoarsă în Anglia strictă a secolului al XVIII-lea unde trebuie să confrunte consecințele schimbării de sex, cea mai importantă fiind pierderea proprietăților, trecută prin instituțiile maternității și căsătoriei în secolul al XIX-lea – cu un căpitan de marină). Până în secolul XX, când își duce în sfârșit la împlinire poemul („Stejarul”) la care lucrează de sute de ani și misia pentru care i-a fost angajat personajul iconic în lupta ideatică de geniala lui creatoare, căreia i-a ajuns în cele din urmă contemporaneitatea. Nevoit să lupte cu toată vigoarea simțurilor mereu stârnite și aduse în pârgul pasiunilor mistuitoare, forțat să trăiască din plin marile descoperiri hormonale și sufletești în flăcările nemiloase ale iubirii, ce-i pârjolesc atent fiece cotlon al sufletului, prin al cărui scrum va ajunge să scormonească tot mai periculos după jarul ce ar putea reaprinde oricând flacăra și împiedica poate un nesăbuit gest suprem în viața reală.
Un vot în alb (puțin sidef și auriu pentru ceva străluciri royale și doar câteva culori dinadins strecurate pe alocuri în ecleraj), curat-lacrimă, pentru cea mai nouă propunere de castitate (cum ne va învăța un înțelept dintr-un neam nomad (!)), acordat cu infinită delicatețe și grijă pentru fiecare detaliu, pus în evidență în cele mai calde temperaturi de lumină (și sprijinit inspirat în dantelării acustice – sound design-ul lui Adrian Piciorea – și coregrafice – de care se face vinovat Iustin Danalache) de Andrei Măjeri, care reușește să viseze teatral visul fără de prihană și fără de timp: anotimpul posibilului.
Un eu dezbrăcat de orice constrângere socială, politică și livrescă, ce transcede geografia și epocile, explorat dramatic cu multă fantezie și curaj într-una dintre cele mai delicate, solide, fragile și bine închegate povești teatrale despre universul nostru interior, despre iubire, identitate, senzualitate și erotism, înșurubat când verde-natură când verde-litertură într-un crud ideatic poetic, romantic, ispititor și promițător deopotrivă, care le scoate tuturor la suprafață partea cea mai inocentă a personalității dar și cele mai răvășitoare clipe de luciditate artistică, făcând scena să vibreze de ludic, melancolic, eleganță, reverie și energie vitală sub râsete de salon, artificii de carnaval, rugăciuni de paraclis și arabescuri din buric, în doze inteligente de armonii contextuale și suspansuri care învârt ștrengărește lirismul și batjocura pe degete (cu și fără inel!), lăsând să scape la vedere printre ele tradiționalul, raționalul și sarcasmele de care au nevoie să se însoțească întru buna retorică ce le pune în valoare, cât se poate de obraznic (!), argumentele cele mai pure.
Pe numele lui real Vlad Ionuț Popescu (un actor versatil, absolut excepțional, în care se întâlnesc fericit forța, fragilitatea, curajul, umorul și senzualul, atât în gestual și mișcare, dar parcă și mai abitir nuanțat în rostire și expresie facială), sarcasmul îmbracă (într-un ritm năucitor!) în acest spectacol pieile dramatice și veșmintele numeroaselor personaje din proximitatea lui Orlando (regină, scriitor – celebru sau parte din tandem (!) –, marinar, papă, grăjdar, doică, iubit, protector, marinar… am mai spus?…), care caricaturizează plin de surprize întregul social, incitând, apostrofând, limitând și comentând fără încetare de sub fiecare mască pe care a fost genial inspirat să o poarte, înfierând năravurile și purtările omenești din toate păturile sociale, ridiculizând și amendând usturător ce merită mai bine mustrat în ele.
Fără să țină cont de rang, vârstă, geografie sau sex, zugrăvind cu maximum de asumare portretul complex al individului (căruia Andrei Măjeri îi găsește magistral mai ales numitorul comun de gen!) ce se scălămbăie în chip diferit în oglinda societății diferitelor veacuri în care suntem invitați să ne privim cu atenție și noi, de-acum doar consumatori (!). Pentru a vedea mai bine cine suntem și ce pereche ni se potrivește (că, deh, în viața asta trebuie să te poți sprijini de cineva…).
În Ada Galeș, Vlad Ionuț Popescu își găsește în sfârșit perechea potrivită, cu care scrie în cele din urmă scena celui mai fascinant cuplu ce tocmai s-a născut pe o scenă românească, dezbrăcat de orice inhibiție și prejudecată pentru a redefini fără rețineri iubirea adevărată, într-o clipă pasională de luciditate în care autoironia își trage deloc rușinată cearșafurile peste singura concluzie care contează cu adevărat. Cu temele făcute la toate capitolele, doi parteneri de scenă credibili și seducători, într-un parteneriat solid, greu de egalat prea curând, care așează apăsat concluzia redându-i prim-planul lui Ferenc Tompa, pentru a-l reașeza pe Orlando unde i-a fost atât de bine ticluit locul. Ca să ți se înfigă pentru totdeauna în suflet (amante bandido!…).
După o examinare meticuloasă și captivantă a condiţionărilor sociale ale sexualităţii, ce abundă în satiră, parodie și umor de cea mai bună calitate la adresa societății (și) literare britanice și universale de ieri și de azi, întocmită cu răbdare de Virginia Woolf care i-a argumentat cu vârf și îndesat esenţa androgină a individualităţii (adusă cu tot cu titlu în spectacol!), decupată dramaturgic de Mihaela Michailov la limita (permisă a) pericolului descătușărilor legitime a fiarei pasiunii ce ne definește cu adevărat identitatea în cel mai important moment sau la cea mai importantă răscruce a vieții, descâlcită emoțional cu măiestrie de Andrei Măjeri la mijirea privirilor cele mai curioase ori usturătoare de sub genele invitate să lenevească îndelung teatral de plăcerea privitului (întru spectacularul visului) pentru a te atrage fără drept de apel în vraja înțelesurilor cele mai profunde.
Ademenindu-te iar și iar cu ritmuri îmbătătoare în vârful patului dintre faldurile baldachinului, străjuit încă (de la început!) de cărțile pline de povești și posibilități de evadare în pagini dogoritoare, ce-și cer mereu mistuirea în fluviul literar al secolelor de pasiune așternute de marii îndrăgostiți ai lumii spre a face loc unor noi clipe de metamorfoză și alchimie personală altor suflete neîncepute, care au îngăduit-o pe scenă pe seducătoarea Orlanda.
În cel mai nou Grup Bloomsbury pe care îl găzduiește azi corul măjerian de Virginii pe scena Teatrului Metropolis, ce primește generos între cearșafuri și pagini de avangardă teatrală românească oaspeți dintre cei mai surprinzători, cu care se rescrie la vremuri noi cel mai proaspăt urban cultural dramatic, efervescent, dezinhibat și libertin, deschizând vraiște granițele plurivalențelor pentru ca fiecare să-și scrie socialul și emoționalul care i se potrivește în noul mileniu în afara oricăror constrângeri.
S-a strigat Woolf!, nu mai văd pe nimeni fugind!…
„Orlando. O cameră doar a ei” scenariu dramatic de Mihaela Michailov după „Orlando” de Virginia Woolf
Teatrul Metropolis, Sala Mare
Regie, ilustrație muzicală și lighting design: Andrei Măjeri
Decor: Adrian Balcău
Costume: Sebastian Felix Țopescu
Coregrafie: Iustin Danalache
Sound design: Adrian Piciorea
Asistent regie: Daniel Săvescu
Foto spectacol: Andrei Gîndac (Two Bugs), Cosmin Kleiner Stoian
În distribuție:
Ada Galeș, Cat Oda Jugravu, Olimpia Melinte, Iuliana Moise, Vlad Ionuț Popescu, Ferenc Tompa
1h 50 min (fără pauză)
18+
Data premierei: 2 octombrie 2026
Atenție: conține nuditate și efecte stroboscopice.
Leave a Reply