Tag: Marcel Iureș
-
Două ceasuri călare pe Rosinanta sau vizitatori în șoapta celui mai frumos cavaler rătăcitor: „Don Quijote” de la Act.
Bătrânul cavaler privește galeș către zarea care se golește de vrăjmași, unde ultimele armuri dispar încet după săbii, stingându-și lucirile în soarele apusului care le va acoperi curând de rugină și întuneric, înghițind pentru totdeauna rușinea unor înfrângeri atât de zdrobitoare. Nu a renunțat încă, doar își trage puțin sufletul, obosit de atâta luptă istovitoare…
-
Cu umorul pe umor călcând sau gustul acru al unui secol de politică și lingușeală: „O scrisoare pierdută”. Înviere și militărie într-o lecție de mobilizare teatrală cu Alexandru Dabija la Teatrul Act.
Azi în Dorohoi, mâine-n toată țara… și-n toată floarea din grădină!… Stare de alertă cu nenea Iancu sau cuvânt împreună despre gândirea politică românească a utimului secol care încă ne mai poate veni de hac, înaintând nestingherită cu metehne și oratorie deloc domesticite până-n zilele noastre din geografia strânsă ghem în pumnul ferm al unui…
-
Captiv într-un spectacol care nu se mai joacă: Marcel Iureș, „Creatorul de teatru” al Naționalului
Leul în cușcă. Artistul, în toată splendoarea nudității lui umane. Cu pantalonii în vine, lăsând să se vadă tremurând genunchii îndoiți, bâjbâind după calea pierdută la căderea luminii în fața iminentului apus, sprijinind indecis, pe gambele obosite, greutatea unui trup înțepenit care se silește să-și amâne prăbușirea, în timp ce-și revendică zgomotos dreptul la eternitate.…
-
Strecurălnicia și trasul pe sfoară, cele mai vechi metode de învățare românești: ROSTO, victimele mioriticului la Teatrul Act
Românașului îi place. Fatalitatea, monșer! Mai ales cea școlară. Rosto. Sau tot ce ne aducem aminte despre rost. Un posibil nume de alint al pedagogului de școală nouă pentru un pROSTOvan get-beget. Același al lui nenea Iancu de acum un secol, pe care-l distingi lesne pe băncile școlii românești de azi și de oricând. Că…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 