Acum o săptămână când irepetabilul s-a repetat la București, habar n-aveam că fenomenul „Gro(o)ve” are să-și ducă magia mai departe și la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Și nici că Marius Manole avea să fie înlocuit de Ștefan Iancu pentru cele două reprezentații găzduite de Cetatea Cibinului (ce promisiune faină, nu se clintește nimic!…).
Nu m-am oprit să-mi exprim fascinația nici după deschiderea oficială a ediției din 2025 a FNT când artistul-asociat a lansat la apă acest spectacol (dedicat ediției cu numărul 35 a Festivalului Național, desfășurată sub sloganul „Te privește!”), nici în urmă cu o săptămână, la a doua venire a kendamei (premoniție să fi fost?!…), când am avut bucuria să retrăiesc sentimentul „Gro(o)ve”.
Alături de toată scuturarea Îngerului-fluture Flavia Giurgiu, eliberat de Radu Afrim din pupă după ce l-a cuibărit mai întâi în cocon direct în staza de nimfă, să o ferească, măcar pentru o clipă de cânt, lacrimă și dans, de urgiile vremilor din secolul alienării. Mi-aduc aminte sentimentul precis pe care l-a lăsat în mine golul și lacrima din ochiul actriței, alergată pe câmpuri în cele mai frumoase lumini ale dorului și ale singurătății (în câteva dintre celebrele ședințe foto pe care Radu Afrim obișnuiește să le pună la cale actorilor cu care lucrează pentru a-i vinde în ramă nouă privirilor noastre) care leagă omul de natură și natura de vremurile cele mai noi. În care alergarea printre copaci se face în viteza veacului, poate chiar la volanul mașinii, în momente în care gândul singurătății pare că doare cel mai tare. Și-mi aduc aminte precis că i-am mărturisit Flaviei Giurgiu că și de plâns plânge frumos!…
„Gro(o)ve” nu e doar un spectacol al teatrului, nici numai un show coregrafic și muzical integrat într-o structură dramatică de toată frumusețea. E cel mai nou sentiment românesc al neamului, după ce vizionarul Radu Afrim a avut curajul să-i propună un boost de demnitate. De care avea uriașă nevoie în aceste vremuri de răstriște (la momentul la care a fost conceput spectacolul nici nu ne puteam imagina că vom ajunge timpuri încă și mai tulburi) România noastră, cu toată simbolistica autenticului confiscată încetul cu încetul, învelită în drapelul tricolor cu și fără gaură revoluționară printre felii de parizer și pagini de ziar de tristă amintire, cu creștetul vârât sub clop de carton și năframă de supraelastic, stropite cu palincă și jinars și aruncate cu bundiță și nojiță direct în centrifuga de valori de bunuri de larg consum. De unde a ieșit destul de șifonată după mai bine de trei decenii de alergare în gol, în ciuda eforturilor de împotrivire al multora dintre noi dar și cu toată complicitatea tăcerilor repetate care au făcut posibile fuegolioane, vanghelioane și alte lighioane din bestiarul media și șoŭbiz-ului românesc, care au pervertit autenticul și l-au scălâmbăiat până la repulsiv, amestecându-l până la urmă într-o noapte nefericită cu ierburi și tămâi ideologice dintre cele mai ciudate în ciubărul plin de surprize al scroafelor suite în copac, învelindu-l la ceas de taină și smudging cu salvie și lemn de Palo Santo, aprinse în ceața minților la capătul dinspre necredință și fumigate întru bâjbîială până în zori, când li s-a văzut mai bine firul divin născut gata rupt. De toți cei care așteptaserăm nedumeriți, cu ițarii în vine!…
Dar România profundă e mai mult de atât. Ea continuă să reziste și pe asta a mizat genial Radu Afrim (care tocmai i-a făcut și cea mai frumoasă declarație de dragoste teatrală la Târgu Mureș, unde acum zece zile a avut premiera „Zborul de la cuib”, o superbă și necesară recuperare a preaplinului nostru, pe ardelenește). E un vibe de cea mai bună calitate care s-a tot servit și se servește în doze mici, departe de ochii curioși ai mulțimii flămânde de senzațional și superstiții (care nu mai știe și nu mai are demult în ce să creadă), și se poartă către mâine cum știe ea mai bine, scotocind cu toată priceperea după valorile autohtone reale pe care le aduce la suprafață și le șlefuiește cu grijă ca să le prezinte contemporanului în lumină nouă. „Gro(o)ve” este o vitrină cu astfel de giuvaeruri, pe care orice român ar trebui să o viziteze ca să înțeleagă mai bine de ce e România altfel.
Pentru că platoul propus este incredibil de generos și aduce pentru prima oară pe o scenă artiști fabuloși din lumea muzicii care-și pun vocea (Luiza Zan, Ana Everling, Ioana Milculescu, Corina Sîrghi, Max Constant, Fruszina Szabo) și instrumentele (Andrei Petrache, Cătălin Răducanu, Lehel Vitalyos, Mike Alex, Răzvan Florescu, Philip Goron, Kónya Ütő Bence) la dispoziția artiștilor din teatru și dans (excelent împlinit efortul coregrafic al tuturor, în frunte cu Andrea Gavriliu, mulți dintre artiștii coregrafi și actori-dansatori alături de care regizorul a pus dansul înapoi pe harta spectacularului vizitat de români în diferite orașe din țară, dar și mai tinerii lor colegi de scenă, studenții UNATC invitați la o memorabilă horă bătrânească) pentru a ciopli în grindă, alături de Radu Afrim, oglindă nouă, cu ochiul larg deschis peste obrazul proaspăt pudrat al României moderne, care îndrăznește în sfârșit să iasă la promenadă pe marele bulevard al artelor spectacolului în port popular.
Țară mică, câteva mese. Excelentă formulă pentru un ospăț atât de copios de Românie și românism, cu tot talentul pe care continuă să-l nască și după care regizorul nu obosește să iscodească, dar și cu tot progresul ideatic, tehnologic și artistic pe care este în stare să-l integreze fără să ne altereze valorile, subliniind, salvând, recuperând, îmbogățind. Și, mai ales, iubind.
Nimic mai potrivit pentru a combate depresia, anxietatea, paranoia și tot fondul comun și consistent de frici care cresc mari în timp ce noi îmbătrânim și le dăm (doar cei care am apucat deja, în inconștiența noastră) mai departe, pervertind esența, iubirea și frumosul simplu și autentic, azvârlite pe tejgheaua cârciumii satului și sfredelite (prin rana deschisă care mai are până să devină cicatrice) în timp ce ne privește. Pe toți.
Nu doar pe cei doi îndrăgostiți cărora le suprapune Luiza Zan chipurile vârându-i pe fiecare sub pielea celuilalt până li se recunoaște dorința, suferința și, mai presus de toate, dorul.
Dorul alungat de Corina Sîrghi doar ca să nu fie văzută plângând, dorul care șterge atent lacrimile și de pe chipul Anei Everling înainte de a pune apă rece pe față dimineață (privind satul ce se golește de surori și frățiori, înlocuiți cu străini aciuați prin părțile noastre, plecați și ei prin lume și purtând cu ei un alt dor), dorul de a alerga cu tălpile goale în praful de prin ogradă sau prin roua rece a dimineții de pe iarba dintr-un zăvoi, dorul de kitsch din carpetele cu păuni care împodobeau casele bunicilor sub icoanele cu fotografii de familie, dorul din limbile etniilor conlocuitoare (excelentă Fruzsina Szabó, care aduce la masa festinului diverse ritmuri autentice ungurești), dorul ca pădurea al Ioanei Milculescu (are mult, poate să-l dea și cu împrumut pentru cine n are dor pe lume!), dorul din albumele răsfoite cu vocea de Ana Everling și cu trupul de Teodora Velescu (de când mama le-o făcut…).
Dorul recuperat din dumbrava Domnicăi Trop (mi s-a strâns inima!… celebra solistă de muzică populară, care a încercat cu Radu Afrim și o „Repetiție pentru o lume mai bună”, s-a stins între cele două reprezentații „Gro(o)ve”… poate măcar într-o lume la fel!…) și îndesat, ca să fie mai ușor de suportat, în travesti-ul lui Eduard Chimac, care face oficiile de gazdă pentru Dumbrava de ieri și Dumbrava de azi, fără ca asta să producă atingere tradiționalului (dimpotrivă, îmbogățindu-l deopotrivă cu forță și candoare), una dintre piesele de rezistență ale bucătăriei coregrafice fusion a folclorului propus în scenă ca un ritual împotriva îmbolnăvirii de dor de mâdruțe. Să nu rămână prins fără echivoc în Dumbravă, exorcizat, scuturat de diferențe de gen și urcat pe tocuri în trupuri de toate felurile, cu meditația și rogvaiv-ul la vedere, în lumina blândă a contemporanului care scoate tot ce e mai bun din el.
Cât se bat fetele astea (Tamara Găgeatu și Bianca Geantă) pe Ciprian Chiujdea și până intră Corina Sîrghi cu Păhărelul ei celebru cu ramuri scurte (n-o să scape nesărutată – poate nici nemăritată, zic (!), nici ea nici Fruzsina Szabó – pentru binele spectacolului Marianei Gavriciuc!…), să golim și noi mai multe: Andrei Boariu, băiatu’, nu te lăsa strivit de privirea asta, rămâi lucid!… Toarnă aici un cincizeci de empatie, că iar mi se usucă gâtlejul la nunta Anicăi (Alice Veliche & Răzvan Conțu, pardon, beton!)!…
Plâng. Cerul se înnorează, ei dansează, eu dansez. Singură, ca Eva Danciu (ca Eva Danciu de singură, că nu pot dansa ca ea… că acuși vine Andrea Gavriliu, asta rea din sat, de dansează senzațional pe mese și ne face să ne rușinăm!… și cu toți, dar absolut toți dansatorii ei pe care i-a târât priceput pe, printre și pe sub mesele din cârciuma satului într-o beție de ritmuri și de culori incendiare, care mai de care!… (ăștia și pe beatbox-ul lui Iustin Danalache încing hora, să mor io!…).
La capătul curcubeului așteaptă senin trilul Luizei Zan, cu floare albă de trifoi lung și inima în palme, împlinind dorul neștiut al Îngerului dansator scăpat din cocon și din frici (superb, Flavia Giurgiu!) în promisiune de trecere și de izbăvire sub petale albe!… Peste care dă năvală toată distribuția, să pună la cale cel mai bun vibe pe care l-am împrumutat de la înaintași: „Bătrâneasca” senzațională a Anei Everling, săltată în pași de mileniu trei de Andrea Gavriliu!…
De-acum înainte România își poate cânta mai departe nevoia de adevăr, frumos și autentic și prin vocile, trupurile și arta altor mari artiști, care o pot prelua întreagă și primenită pentru a o purta mai departe. Iar cine nu plânge și nu fredonează barem o săptămână după spectacol, mama lui e. Am zis! (Scuze Andrea Gavriliu, știu, asta e dintr-o „Cataclismă” mai veche!…).
For this very moment, nothing left to act, dance or sing.
„Gro(o)ve” nu e un must-see, e un must-feel. Până la urmă tot țară mică, câteva mese!… O cârciumă lărgită a satului din care nu s-a pierdut nimic. Și în care România veche s-a întâlnit cu România nouă, iar România noastră s-a întâlnit cu România lor.
Până la Unire, mulțumim că avem și noi una, Radu Afrim!
Sibiu, have fun! (în Dumbravă!…)
„Gro(o)ve” un spectacol de Radu Afrim
Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”
Co-producători: UNITER și TNB
Regia: Radu Afrim
Scenografia: Cosmin Florea
Coregrafia / performer: Andrea Gavriliu
Video design: Andrei Cozlac
Lighting design: Cristian Șimon
Producție: Maria Rotar
Foto spectacol: Cosmin Kleiner Stoian, Mihaela Marin, Florin Biolan
Foto aplauze: Luciana Antofi
Performeri:
Marius Manole / Ștefan Iancu, Flavia Giurgiu, Eva Danciu, Teo Velescu, Valentina Kocsis, Alice Popa, Bianca Adelina Geantă, Tamara Găgeatu, Mariana Gavriciuc, Eduard Chimac, Iustin Danalache, Filip Stoica, Andrei Bouariu, Ciprian Chiujdea, Robert Popa, Răzvan Conțu
Cântărețe:
Luiza Zan, Corina Sîrghi, Ana Everling, Ioana Milculescu, Max Constant, Fruszina Szabo
Muzicieni:
Andrei Petrache – pian
Cătălin Răducanu – pian
Răzvan Florescu – vibrafon
Philip Goron – percuții
Mike Alex – contrabas
Kónya Ütő Bence – sample / keyboard
Lehel Vitalyos – contrabas
Dansatori (studenți Actorie, anul III, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București): Diana Beleuța, Cezara Borger, Cătălina Botnaru, Alex Burcă, Tudor Cerghizan, Ilinca Ciochia, Oana Core, Sabina Crăescu, Cezara Cumatrenco, David Darie, Noreen Elamir, Elena Foriș, Noemi Hăisu, Andreea Istrate, Sebastian Luca, Șerban Luca, Iulia Munteanu, Iris Nica, Filip Nicolaescu, Iulia Popa, Matei Pîrvulescu, Sasha Rebeja, Dani Simion, Marius Solzaru, Jacqueline Stan, Nicoleta Șendrea, Nicole Ungureanu
DISTRIBUȚIA PE TABLOURI:
1. Ochii tăi măsline negre
Voce: Corina Sîrghi
Pian: Cătălin Răducanu
Contrabas: Vitályos Lehel
Beatbox: Iustin Danalache
Dans: Răzvan Conțu / Andrea Gavriliu / Flavia Giurgiu / Valentia Kocsis / Teodora Velescu
2. Aer
Voce: Luiza Zan
Coregrafie: Flavia Giurgiu
Dans: Flavia Giurgiu / Marius Manole
Pian: Andrei Petrache
Percuții: Philip Goron
Contrabas: Vitályos Lehel
3. Dimineața
Voce: Ana Everling
Coregrafie și dans: Eva Danciu
Muzică: Beats y Bateria
4. Sârba lălăită
Voce: Ana Everling
Coregrafie: Andrea Gavriliu
Dans: Andrea Gavriliu / Eduard Chimac
5. Arról alól sötöborul az ég (Dinspre apus, cerul se înnorează)
Voce: Fruzsina Szabó
Coregrafie și dans: Andrei Bouariu
Contrabas: Vitályos Lehel
6. Cât e satu′ meu de mare
Voce: Ioana Milculescu Feat Max Constant
Coregrafie: Andrea Gavriliu
Dans: Iustin Danalache / Mariana Gavriciuc / Tamara Găgeatu / Filip Stoica
Muzica: Alexe Marius Andrei
7. Doru′ ca pădurea
Voce: Ioana Milculescu
Coregrafie și dans: Alice Veliche
Muzica: Alexe Marius Andrei
8. Păhărelul
Voce: Corina Sîrghi
Coregrafie: Andrea Gavriliu
Dans: Eduard Chimac / Iustin Danalache / Robert Popa / Filip Stoica
Pian: Cătălin Răducanu
Contrabas: Vitályos Lehel
9. De când mama m-o făcut
Voce: Ana Everling
Coregrafie și dans: Teodora Velescu
10. Domokosi sörkertben (La birt în Sândominic)
Voce: Fruzsina Szabó
Coregrafie și dans: Mariana Gavriciuc
Pian: Cătălin Răducanu
Contrabas: Vitályos Lehel
11. Hai mândruțo la Dumbravă
Voce: Domnica Trop
Coregrafie și remix: Andrea Gavriliu
Dans: Andrei Bouariu / Ciprian Chiujdea / Eva Danciu / Bianca Geantă / Valentina Kocsis / Teodora Velescu
12. Elosztották a bánatot (Când tristețe-au împărțit)
Voce: Fruzsina Szabó
Coregrafie: Andrea Gavriliu
Dans: Andrei Bouariu / Eva Danciu / Bianca Geantă / Teodora Velescu
Contrabas: Vitályos Lehel
13. De oftat ce-am oftat eu
Voce: Ioana Milculescu
14. Anica
Voce: Corina Sîrghi
Coregrafie: Alice Veliche
Dans: Alice Veliche / Răzvan Conțu
Pian: Cătălin Răducanu
Contrabas: Vitályos Lehel
15. Floare albă
Voce: Luiza Zan
Coregrafie și dans: Tamara Găgeatu / Bianca Geantă / Ciprian Chiujdea
Pian: Andrei Petrache
Percuții: Philip Goron
Contrabas: Vitályos Lehel
16. Doina îngerului
Voce: Luiza Zan
Coregrafie și dans: Flavia Giurgiu
Pian: Andrei Petrache
Percuții: Philip Goron
Contrabas: Vitályos Lehel
17. Bătrâneasca
Voce: Ana Everling
Coregrafie: Andrea Gavriliu
Dans: Andrei Bouariu / Eduard Chimac / Cirpian Chiujdea / Iustin Danalache / Eva Danciu / Andrea Gavriliu / Mariana Gavriciuc / Tamara Găgeatu / Bianca Geantă / Valentina Kocsis / Robert Popa / Teodora Velescu
Dansatori (studenți Actorie, anul III, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București): Diana Beleuța, Cezara Borger, Cătălina Botnaru, Alex Burcă, Tudor Cerghizan, Ilinca Ciochia, Oana Core, Sabina Crăescu, Cezara Cumatrenco, David Darie, Noreen Elamir, Elena Foriș, Noemi Hăisu, Andreea Istrate, Sebastian Luca, Șerban Luca, Iulia Munteanu, Iris Nica, Filip Nicolaescu, Iulia Popa, Matei Pîrvulescu, Sasha Rebeja, Dani Simion, Marius Solzaru, Jacqueline Stan, Nicoleta Șendrea, Nicole Ungureanu
Durata: 1h 30min
Audiență generală
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment